Creasta Balaurului

Dupa o saptamana in care am urmarit in fiecare zi prognozele meteo, minunandu-ne de temperaturile anuntate ( -13 grade la Vf. Omu) si in care ne-am gandit daca sa mergem in Bucegi sau prin ceva mai calduroasa tara vecina,ne hotaram, convinsi de bataturile lui Tavi marca “Ciucas Trail Running”,  sa plecam la Busteni.

            Cand ajungem aflam ca  de plouat nu a plouat chiar ca in prognoze,de frig nu a fost asa frig  J ,doar ceva zapada se zarea pe Nord.

            Ne trezim tarziu sambata dimineata , mancam si ne hotaram sa mergem la plimbare pe spinarea Balaurului. Eu imi doream de ceva vreme sa merg, iar vremea era superba,senin si caldut. J Peeerfect.    Il  sunam si pe Pintec, tragem putin de el sa vina cu noi,dar se scuza promitand sa ne duca pana la Gura Diham cu masina.

            Zis si facut,ca niste lenesi ce suntem, pe la 10.30 plecam de la Gura Diham. Pe drumul spre Poiana Izvoarelor eram doar noi.Probabil lumea s-a speriat de ploi si friguri si a ramas acasa. Ah….si ce rau ne parea J

 In padure era liniste,pasarelele inca mai cantau, nesperiate de frigul din zilele trecute, iar noi am mers pana la cabana vorbind despre bietii ursi vanati zilele astea pentru ca au “rabie”,dar asta-i alt subiect.

Am ajuns la Poiana Izvoarelor destul de repede, am iesit la soare,un soare parca de primavara care te imbia sa lenevesti ,dar …..desi amandoi ne gandeam ce bine ar fi fost sa stam intinsi, am trecut fara niciun popas. 

La Pichetul Rosu

De la Pichetul Rosu,poteca ne aduce aminte ca muntele-i munte si lenesii sa stea acasa,trezindu-ne din visare  cu inca un urcus J Cand ne-am dezmeticit mai bine eram deja in Valea Morarului.

Imi povestise Tavi ca intrarea in Valea Morarului este “ la copacul crescut pe stanca”  si ma pun pe cautat in stanga,nimic,in dreapta,nimic…... Uite-l ca nu-I,el vorbea despre vale,eu ma gandeam la balaur .
 Deci intrarea in creasta Balaurului  este in prima poiana din vale. Aici am inceput sa ne dam sufletele in urcarea pe spinarea fiarei din basme.  Si am urcat,si am tot urcat pret de vreo jumatate de ora. Aici se despart 3 fire,iar noi o vom lua pe cel mai din stanga..  Inca o jumatate de ora urcam ….si ne batem cu urzicile,intrebandu-ne retoric daca ele urzica toata viata lor. Ne urzicam bine si iata-ne sus.

 Vedere din Saua " La Balaur" 

Mai avem putin pana in creasta

Soare….cantec de pasarele…nu rezistam tentatiei si facem o pauza,mancam o ciocolata si ne uitam la echipele care intrau in Acele Morarului. Tarziu,domne, tarziu, era deja ora 1,dar tare ne-ar fi placut si noua sa fim pe acolo. Asta era si planul nostru pt weekend,dar ne a speriat vremea si am ales plimbarea. Le-am fi facut noi si ceva poze (mai tarziu am aflat ca era pe acolo si Dorian) ,dar lasasem aparatul acasa.

Acele Morarului

 

La intrarea in creasta

Ne continuam drumul,ma minunez la fiecare pas de cat de frumos e peisajul, ma bucur de traseu ca un copil mic, in timp ce Tavi se joaca  arunca cu zapada dupa mine .   Cu bulgari mici la inceput,iar cand vede ca nu reactionez trece la arme cu adevarat albe.

 Nici nu ne dam seama cand trece timpul si ne apropiem de finalul crestei.

 Vedere spre Varful Omu

            Trecem si prin zona care a ars anul trecut. Aici inca mai miroase a ars,iar pamantul pare pufos, parca apa urmeaza sa-l spele pe tot . Desi in rest erau portiuni cu zapada,imi dau seama ca acolo nu era deloc. Oare de ce?

Era deja ora 3. Facem o pauza de masa,  mancam repede 2 sandvishuri  si auzim stratul subtire de gheata cum incepe sa cedeze sub caldura soarelui.

Cand ajungem in saus Bucsoiului, gasim zapada pe care probabil au masurat-o cei de la stiri cand anuntau cu maaare valva ca are 50 cm la Omu.

In Saua Bucsoiului

  Apoi stratul scade,dispare pe alocuri si incepem coborarea spre Prepeleac. 

 Ma omoara bocancii si-mi promit sa nu-i mai port vreodata,ne intalnim cu cateva grupuri care urcau catre Omu ,iar noi ne continuam drumul fara sa scapam din ochi poiana de la Prepeleac.  Putin mai sus de intrarea in traseul de Malaiesti scoatem un sac de gunoi din rucsac si incepem sa adunam.

Si adunam,si adunam pana umplem un sac. Il scoatem si pe al doilea,ca sa fie cate unul de fiecare,sa fie egalitate. Refac in minte traseul de la Maraton 7500,incep sa-mi imaginez cam unde au fost CP urile dupa paharele aruncate care mai de care mai departe in “ prapastie”. Le adunam si pana la urma se umple si al doilea sac. La Poiana Izvoarelor ne propunem sa ne oprim, dar pe Tavi nu-l lasa inima si mai umple un sac.

Ajungem la Gura Diham pe la ora 7,ne bucuram sa scapam de saci (or fi fost ei plini cu sticle,dar erau nitel grei)  si o luam la pas pe drum spre casa. Locatarii de vara ai Vaii Cerubului au cam disparut,parca nu mai e asa mult fum de gratare acum J.

La prima masina care trece imi incerc norocul si fac stopul,iar oamenii (o familie din DB) ne iau si incepem sa stam de vorba:  de unde venim,ce am facut. Si asa trece repede drumul (ce biiine ca n am mers pe jos,bocancii planuiau sa ma ucida cu sange rece)

A fost o zi in care ne-am simtit foarte bine ,ne-am bucurat de peisaj si desi ne asteptam la frig si ninsoare, am prins si cateva momente de lenevit la soare J

Claudia 
PS : Deoarece noi nu am avut aparatul foto la noi,pozele sunt dintr-o tura anterioara a lui Tavi.