miercuri, 31 iulie 2013

Acele Morarului



Data: 27.07.2013
Echipa: Eu si Tavi
Echipament: Coarda 50m, 10 bucle(din care am folosit vreo 7), 3 aneauri cu caraba, reverso

                Intorsi din tura pe Grossglockner  cu mare pofta de catarat si cu gandul la Matterhorn ne antrenam prin Bucegi. Pentru weekendul acesta planuiam Creasta Costila-Galbinele,dar nefiind siguri ca ne ajunge coarda de 50m,ne reorientam spre Acele Morarului.
                Mai incercasem sa parcurgem traseul,dar am ajuns prea tarziu la Acul Mare.  Acum insa,plecam devreme. La 8.15 plecam de la Caminul Alpin pe poteca ce duce in Poiana Costilei-Valea Cerbului. Pe traseu intalnim doar cateva persoane care culegeau ceva, in rest suntem doar noi doi in padure, e liniste si frumos. Nici cald nici racoare,dar cam bate vantul.
                Dupa aproximativ 45min ajungem in Poiana Costilei si intram in Valea Cerbului. La intrarea pe Brana Mare a Morarului observam ca nu suntem asa singuri precum credeam- un grup de 6 persoane urca spre acelasi traseu ca si noi.
                Desi mi-e cam foame, ar fi mai bine sa ajungem primii sus, asa ca urcam continuu si reusim pana la urma sa depasim grupul. N-am urmarit poteca obisnuita, ci am urcat drept in sus pana la baza Crestei Ascutite.
                Parcurgem Creasta Ascutita fara probleme, urcam fata cu iarba care ne duce pe Acul Mare si sus facem pauza de masa. Cei 6 inca nu se vedeau asa ca ne-am permis sa ne odihnim putin aici. Mancam, infruntam frica fata-n-fata cu Acul Mare si ne bucuram de peisaj. Ceata avusese cateva tentative timide sa apara,dar a renuntat pana la urma.
                Chiar la intrarea pe ac, in stanga bolovanului mare este un piton unde asiguram. Tavi pleaca primul. Ma asteptam la ceva greu,desi toata lumea imi spunea ca acele sunt usurele.  Nici nu pleaca Tavi bine ca cei 50m de coarda se termina si regrupeaza. Incearca sa-mi faca o poza,dar bateriile din aparat refuza sa coopereze. Ajung langa el si incercam sa schimbam bateriile-ghinion,nici acestea nu merg. Oook,ne multumim cu telefonul. Tavi pleaca mai departe si in curand terminam Acul Mare si ingust,care e foarte simpatic si prietenos.



                Incepem coborarea facand rapel.

                  La al doilea rapel lui Tavi nu ii ajunge coarda, improvizeaza,se desface din coarda si descatara vreo 2m. Eu nu prea am chef de experiente tari,asa ca voi face 3 rapeluri. Cea de-a treia statie de rapel este in stanga,pe varful unei crestute. 
 Al doilea rapel de pe Acul Mare

Al treilea rapel de pe Acul Mare


                 Ajung jos si incepem sa urcam spre Degetul Rosu.
                Urcam initial pe fete cu iarba, usurele, pana la aproximativ 6-7m sub varful acului. Ni s-a parut foarte usor (de altfel,nici nu exista pitoane in acea zona). 
                Urcarea pe Degetul Rosu continua prin 2 hornulete destul de usoare. Cel mai simplu ar fi fost sa lasam rucsacii jos,oricum am facut rapel in acelasi loc,dar pur si simplu am uitat sa-l scot din spate cand am plecat. Pe cei cativa metri exista 1-2 pitoane,iar sus exista de asemea un piton,cam dupa coltul haului,dar exista : ).           

                Scriu cateva cuvinte in caietelul din borcan,imi doream de multi ani sa ajung pe aici si in sfarsit am ajuns.  
 Privire spre Babele-Valea Cerbului
 Rapelul de pe Degetul Rosu

                Peisajul e minunat, mi-ar placea candva sa fac un bivuac in zona asta.
                Urmeaza Acul Crucii. Nu mai urcam Degetul Prelungit. Acul Crucii, despre care toata lumea spune ca este friabil si urat mi s-a parut cel mai usor. Ca sa regrupam direct in statia de rapel, Tavi urca aprox. 4m printr-o fisura,apoi vin si eu langa el si il filez mai departe. Urca usor,pe praguri de iarba, asigurari sunt mult mai multe decat ne asteptam- vreo 4 pitoane. Am mai pus si un aneau dupa un colt de stanca. Urc si eu si Tavi ma roaga sa consolidez putin crucea, drept pentru care mai pun cativa bolovani la baza ei si plec.  Descatar pana in statia de rapel. Aici nu e niciun piton,desi e interesant de coborat. Ajunsi in statia de rapel ne uitam la ceas. Facusem 2 ore 45 min.
 Coborare de pe Acul Crucii
                Nu ne grabim prea tare,ar fi pacat sa facem vreo boacana chiar acum la final.Ne bucuram de peisaj.  Acul de sus este usor,se urca pe o branita prin stanga lui. Exista si vreo 4-5 pitoane in portiunea de sus,iar in saua de la final  exista inca un piton unde Tavi regrupeaza si ajung si eu langa el.
                De aici e usor pana la Omu.  Ne oprim, mancam ceva si ne uitam la grupul de 6 persoane care acum urca pe Acul Crucii. 



                La Omu  multa lume venita la plimbare. Bem un ceai si ne intalnim cu Tish si tatal lui care urcasera dinspre Bran.
                Desi voiam sa coboram pe la Malaiesti, ne hotaram totusi la Valea Cerbului dupa ce stam vreo 2 ore la povesti cu Tish. Ajungem in Busteni pe lumina, super-incantati de traseul de azi.

luni, 8 aprilie 2013

Avalanse in Bucegi

     Pentru sfarsitul de saptamana am zis sa vedem cum se prezinta cateva vai importante din Bucegi. Mai intai am vizitat Valea Seaca a Caraimanului, Valea Alba si Valea Costilei, iar duminica am fost sa vedem cum a curs zapada pe Valea Galbinele.
     Sambata a fost soare si foarte cald, astfel pe pantele destul de inclinate au mai curs avalanse de topire. Am surprins una (fiind la loc sigur) cum a curs din Blidul Uriasilor si apoi pe Valea Alba. Dimensiunile acesteia nu au fost foarte mari, dar nu cred ca i-ar fi placut cuiva sa fie surprins avand in vedere forta cu care a venit si greutatea bulgarilor.
     Cum in Bucegi a nins foarte mult iarna asta si mare parte a fost concentrata pe vai, dimensiunile avalanselor sunt impresionante, la fel si urmarile acestora. Daca avalansa care porneste atunci cand zapada este prafoasa si abia depusa are o forta de distrugere mai mica, cele de topire rup totul in calea lor, antrenand bolovani si trunchiuri de copaci. Accentueaza eroziunea pe laturile vailor facand astfel malurile instabile si predispuse la prabusire.
     Avalansele curse pe Valea Seaca a Caraimanului au lasat cicatrici adanci ce vor fi complet vizibile cand zapada cursa se va topi. Din poze se observa cum toata valea este plina cu bulgari grei de zapada si cum limba aceasta alba se continua mult in padure. Nu am coborat sa vedem pana unde a ajuns ca obiectivul principal era sa ajungem in Valea Alba.



     N-am vazut asa de multa zapada in amfiteatrul Vaii Albe niciodata. Practic fiecare valcel oricat de mic a contribuit in felul sau la acumularea de zapada de acolo. A curs multa zapada si s-au format conuri imense la baza pereteluri nordic al Caraimanului. Albisoarele Gemenelor, Crucii si Branei au contribuit cel mai mult. Pe partea cealalta a vaii a curs multa zapada din Blidul Uriasilor.





Saritoarea Carnului este aproape toata sub zapada. Daca stam sa ne gandim ce bloc urias de piatra e acolo, e destul de impresionant stratul de zapada daca a reusit sa inghita aceasta saritoare imensa. Sus unde incepe valea este inca foarte multa zapada si sunt formate cornise de mari dimensiuni deasupra branei Caraimanului. Cand se va incalzi vremea vor mai curge avalanse mari cu siguranta, dar si se va putea schia foarte bine mai incolo.
     Urmatoarea a fost Valea Costilei care formeaza in fiecare primavara un con imens langa refugiul Costila ce sta ascuns dupa un colt de stanca. Credeam ca este ferit,dar se pare ca a fost lovit si i-a fost indoita putin tabla de o avalansa ce a maturat toata valea pana jos de tot in inima padurii.


 E foarte multa si vor mai veni avalanse deoarece sus probabil este destula. Sper sa nu fie vreuna care avarieze serios refugiul. Am trecut si pentru putine momente in Valea Galbinele cand ne-au spus niste baieti ca e un pui de urs acolo probabil orfan care urla de mama focului dupa mama lui ce probabil a fost luata de vreo avalansa si el a ramas unicul supravietuitor al familiei. Un urs in miniatura, foarte frumos si nevinovat. Capul si urechile lui s-au indreptat spre mine si m-a adulmecat. Cand si-a dat seama ca-s ceva strain a batut in retragere. M-am apropiat la 30 de metri de el si mi-ar fi placut sa-l iau de acolo, din pacate n-am facut-o...natura are metodele ei de selectie. Ne-am intors la refugiu si am coborat pe firul Vaii Costilei pana in drumul de Poiana Costilei. La fiecare pas ne minunam de dimensiunea si numarul avalanselor care au trecut si au despicat si antrenat copaci. Avalansele s-au oprit la aproximativ 50 de metri de poteca respectiva. N-as fi crezut ca pot ajunge asa de jos. Nu-mi imaginez cum ar fi sa te surpinda una in zona respectiva in timp ce te duci linistit in Poiana Costilei pe un traseu foarte linistit si lipsit de astfel de pericole.
      Duminica ne-am decis sa mergem sa luam ursuletul de acolo. Doar ca pentru un pic mic, probabil de nici 2 luni o noapte singur e o condamnare la moarte. Cand am intrat in vale am gasit doar urme de sange si cel mai probabil urme de ras. Gherutele ursuletului erau de asemenea peste tot prin vale,dar el nicaieri. Ceata ne-a fost si ea vrajmas si nu ne-a permis sa vedem prea departe. Urmele de sange coborau pe vale si ne-am luat dupa ele. Am zis sa vedem daca dam si de ursoaica, dar la un moment dat au disparut, iar noi ne-am consolat cu ideea ca asa se petrec lucrurile in salbaticie: supravietuieste cel puternic, iar cei slabi din pacate dispar. Avalansa se incadra in tiparele celei de pe Costilei si se termina tot langa acea poteca.



      Am plecat spre casa destul de apasati de pierderea unei fiinte atat de frumoase si care la noi in tara nu este apreciata cum ar trebui...
    

vineri, 22 februarie 2013

Pe Cascada de Gheata - Muntii Retezat


             In Retezat daca mergi iarna nu conteaza ca-i ceata si nu vezi masivul decat prin franturile norilor, conteaza sentimentul de bucurie pe care-l ai doar aflandu-te in inima lor, la cabana, cu o cana de ceai, inconjurat de nametii de zapada neatinsa si de brazii si jnepenii imbracati de sarbatoare.
            Si de aceasta data am prins zapada din belsug,dar si ceata cat s-a putut,dar in ultima zi aceasta s-a ridicat si ne-am putut bucura de crestele lor inzapezite si minunat conturate. Astfel ne-a incoltit deja in inima gandul de a ne reintoarce acolo in mijlocul lor.
             Am plecat joi seara spre Carnic;drumul pana acolo a trecut rapid,am mai motait,am mai cascat gura pe geam si ne-am trezit la locul de parcare intampinati de un aer placut de munte si putina zapada.Era ora 2 dimineata si noi ne puneam in miscare catre cabana Gentiana.Desigur cu rucsaci grei de parca am cara mamuti in spate sa repopulam zona :) . Fiind o tura de trei zile aveam tot timpul la dispozitie sa ajungem la cabana. Grupul avea sa creasca pana dimineata la 23 de oameni, care mai de care mai somnorosi si tolaniti in paturi in podul atat de primitor al cabanei Gentiana, o cabana ce ni s-a parut super vesela si foarte primitoare,asta datorita si cabanierului care s-a bucurat sa ne primeasca si sa vada ce nebunii mai fac tinerii din ziua de azi. Cam 2h si 30 de minute am facut la urcare, prima parte a trecut rapid apoi timpul s-a dilatat si ni s-a parut din ce in ce mai chinuitor urcusul, zapada crestea cu fiecare pas, iar la cabana ne-a intampinat cu adevarate troiene. Ajunsi la cabana pe la 4:30 ne-am dus direct sus sa dormim cateva ore. Unii dintre noi ajunsi cu o zi mai devreme se trezeau sa mearga in tura la ora aia, fiind destul de amabili sa ne lase pe noi sa le parazitam paturile.
                                                       Ce frumos e sa sari in zapada!

           Pentru ziua de vineri unii au dat o mica tura usoara prin caldare desi ceata le-a estompat peisajul,altii au petrecut la cabana, iar noi ne-am dus sa ne cataram pe o cascada de gheata in apropierea cabanei. Gheata era numai buna, frigul o consolidase tocmai bine si ne-a placut foarte mult sa o asaltam cu coltarii si pioletii din dotare. Mai toti care am fost acolo am incercat sa ne dovedim indemanarea si rezistenta la gheata.
                                           Bubu - catarand cap sa puna o mansa pentru restul

                                        M-am distrat si eu - prima data la o cascada de gheata

 Spre seara ne-am retras la cabana la o bine meritata masa condimentata cu niste apa cu hamei ca sa sfinteasca locul.
          Din curiozitate am vrut sa vad cum e sa dormi in zapada si m-am pus pe sapat.Rezultatul, o camera incapatoare si foarte calduroasa. E interesant sa dormi in zapada.


          Sambata ne-am decis mai multi sa incercam sa ajungem pe varful Peleaga. Ceata deasa, dar a fost interesant traseul pana in creasta. Am ajuns pana pe Custura Bucurei si ne-am intors. Acum pot sa zic ca-mi pare rau ca nu am incercat sa mergem pana pe varful propus,dar mai bine mergi cand e vreme buna si vezi ceva. In drum spre varf ne-am oprit la bordul Tomii sa radem putin si sa admiram un mic moment de vizibilitate mai buna.
                                                     Zapada numai buna de sarituri
       Cei ce nu au fost in tura asta si-au incercat norocul la dry-tooling.Cateva poze mai jos:


        Duminica ne-am dus iar la cascada de gheata.Vremea s-a mai schimbat si este un soare placut care nu a reusit sa topeasca gheata. Ne-am dat pe o portiune mai grea in care s-a simtit incordarea bratelor si lipsa coltarilor tehnici, dar efortul depus s-a meritat.





     Cum duminica era pe sfarsite si luni inevitabil trebuia sa fim in bucuresti, ne-am strans bagajele si am pornit la vale spre masina si de acolo acasa.
Vindem pioleti, varietate maxima !


                                            Si masina s-a bucurat de weekendul in Retezat.

marți, 15 ianuarie 2013

Prin "pulvar" la cabana Diham

         Dupa o sambata mai relaxanta in care slackline-ul in zapada si lectiile de schi ne-au ocupat timpul, duminica ne-am decis sa o petrecem la cabana Diham ca e foarte frumos drumul in aceasta perioada, iar atmosfera de la cabana e mereu placuta.Cu mic cu mare ne adunam vreo 12 si plecam spre cabana. La cat de multa zapada pulvar e sper sa apuc sa pun si placa in picioare pentru a vedea cum aluneca prin acest tip de zapada. Dupa un drum scurt cu masina ajungem la cabana Gura Diham, locul preferat al pantofarului de rand ce vine la munte sa manance si sa bea fara sa stie sa aprecieze natura din jurul sau.Ne echipam si cu placa in spate ne punem pe urcat.Vremea tine cu noi,soare si vizibilitate superba, abia asteptam sa vad bucegii de la cabana stand la soare cu o cana de vin fiert in mana. Zapada e mare si nu e deloc batuta de soare, poteca e croita perfect de cei care au urcat inaintea noastra. Eu si Claudia ne miscam mai rapid, multi raman la poze si ajungem la antene unde e o poiana imensa cu pante numai bune de schi off-piste mai ales acum cand zapada era inca usoara si foarte afanata.
                                         Aproape toti copacii aveau imbracaminte de iarna

      Am iesit de pe poteca si am inotat un pic prin zapada ca sa ajung mai sus sa ma pot da.
                                            Mi-am croit drum ca sa ma pot da cu placa
                                    





                                                 Si Claudia a incercat...are potential

       A fost o zi super,ajunsi la cabana ne-am pus la soare,fiecare cu vinul, cu berea sau ceaiul. Cativa au mai incercat sa se dea pe placa, cazaturile facand parte din program, dar in asa zapada sa tot pici la cat de moale era. Sper sa mai prind zapada cel putin la fel de afanata ca asta si data viitoare cand ajung in zona.