Avalanse in Bucegi

     Pentru sfarsitul de saptamana am zis sa vedem cum se prezinta cateva vai importante din Bucegi. Mai intai am vizitat Valea Seaca a Caraimanului, Valea Alba si Valea Costilei, iar duminica am fost sa vedem cum a curs zapada pe Valea Galbinele.
     Sambata a fost soare si foarte cald, astfel pe pantele destul de inclinate au mai curs avalanse de topire. Am surprins una (fiind la loc sigur) cum a curs din Blidul Uriasilor si apoi pe Valea Alba. Dimensiunile acesteia nu au fost foarte mari, dar nu cred ca i-ar fi placut cuiva sa fie surprins avand in vedere forta cu care a venit si greutatea bulgarilor.
     Cum in Bucegi a nins foarte mult iarna asta si mare parte a fost concentrata pe vai, dimensiunile avalanselor sunt impresionante, la fel si urmarile acestora. Daca avalansa care porneste atunci cand zapada este prafoasa si abia depusa are o forta de distrugere mai mica, cele de topire rup totul in calea lor, antrenand bolovani si trunchiuri de copaci. Accentueaza eroziunea pe laturile vailor facand astfel malurile instabile si predispuse la prabusire.
     Avalansele curse pe Valea Seaca a Caraimanului au lasat cicatrici adanci ce vor fi complet vizibile cand zapada cursa se va topi. Din poze se observa cum toata valea este plina cu bulgari grei de zapada si cum limba aceasta alba se continua mult in padure. Nu am coborat sa vedem pana unde a ajuns ca obiectivul principal era sa ajungem in Valea Alba.

     N-am vazut asa de multa zapada in amfiteatrul Vaii Albe niciodata. Practic fiecare valcel oricat de mic a contribuit in felul sau la acumularea de zapada de acolo. A curs multa zapada si s-au format conuri imense la baza pereteluri nordic al Caraimanului. Albisoarele Gemenelor, Crucii si Branei au contribuit cel mai mult. Pe partea cealalta a vaii a curs multa zapada din Blidul Uriasilor.

Saritoarea Carnului este aproape toata sub zapada. Daca stam sa ne gandim ce bloc urias de piatra e acolo, e destul de impresionant stratul de zapada daca a reusit sa inghita aceasta saritoare imensa. Sus unde incepe valea este inca foarte multa zapada si sunt formate cornise de mari dimensiuni deasupra branei Caraimanului. Cand se va incalzi vremea vor mai curge avalanse mari cu siguranta, dar si se va putea schia foarte bine mai incolo.
     Urmatoarea a fost Valea Costilei care formeaza in fiecare primavara un con imens langa refugiul Costila ce sta ascuns dupa un colt de stanca. Credeam ca este ferit,dar se pare ca a fost lovit si i-a fost indoita putin tabla de o avalansa ce a maturat toata valea pana jos de tot in inima padurii.

 E foarte multa si vor mai veni avalanse deoarece sus probabil este destula. Sper sa nu fie vreuna care avarieze serios refugiul. Am trecut si pentru putine momente in Valea Galbinele cand ne-au spus niste baieti ca e un pui de urs acolo probabil orfan care urla de mama focului dupa mama lui ce probabil a fost luata de vreo avalansa si el a ramas unicul supravietuitor al familiei. Un urs in miniatura, foarte frumos si nevinovat. Capul si urechile lui s-au indreptat spre mine si m-a adulmecat. Cand si-a dat seama ca-s ceva strain a batut in retragere. M-am apropiat la 30 de metri de el si mi-ar fi placut sa-l iau de acolo, din pacate n-am facut-o...natura are metodele ei de selectie. Ne-am intors la refugiu si am coborat pe firul Vaii Costilei pana in drumul de Poiana Costilei. La fiecare pas ne minunam de dimensiunea si numarul avalanselor care au trecut si au despicat si antrenat copaci. Avalansele s-au oprit la aproximativ 50 de metri de poteca respectiva. N-as fi crezut ca pot ajunge asa de jos. Nu-mi imaginez cum ar fi sa te surpinda una in zona respectiva in timp ce te duci linistit in Poiana Costilei pe un traseu foarte linistit si lipsit de astfel de pericole.
      Duminica ne-am decis sa mergem sa luam ursuletul de acolo. Doar ca pentru un pic mic, probabil de nici 2 luni o noapte singur e o condamnare la moarte. Cand am intrat in vale am gasit doar urme de sange si cel mai probabil urme de ras. Gherutele ursuletului erau de asemenea peste tot prin vale,dar el nicaieri. Ceata ne-a fost si ea vrajmas si nu ne-a permis sa vedem prea departe. Urmele de sange coborau pe vale si ne-am luat dupa ele. Am zis sa vedem daca dam si de ursoaica, dar la un moment dat au disparut, iar noi ne-am consolat cu ideea ca asa se petrec lucrurile in salbaticie: supravietuieste cel puternic, iar cei slabi din pacate dispar. Avalansa se incadra in tiparele celei de pe Costilei si se termina tot langa acea poteca.

      Am plecat spre casa destul de apasati de pierderea unei fiinte atat de frumoase si care la noi in tara nu este apreciata cum ar trebui...